miercuri, 13 iulie 2011

Din BudaPesta (Jurnal de călătorie II)

Printre morminte de duşman

Adorm în fiecare seară,

Cu vis color de chihlimbar

Şi aroma dulce de la ceară.


Printre morminte cu lucarnă

Mă simt sorbit de ochi păgâni,

De parcă nu mai vor să doarmă

Ca ochii câinilor din stâni.


Printre mormintele din piatră,

Mortar ce are sânge-n el,

S-aude geamăt trist de fată

Ce roagă milă de la cer.


Printre morminte alb vopsite,

Mai mult decât s-ar cuveni,

Printre morminte nesfinţite

Adorm în fiecare zi.



Budapesta (12.07.2011)

vineri, 6 mai 2011

Ruşinea

E noapte târzie, cu ploaia în umbrelă

Bătând fără ritm, bătând fără trai.

Şi liniştea stă, precum santinelă

Aşteaptă cuminte zorii de mai.

Lătrat de ‘ntuneric, se stinge alene

Un ultim, uitat, bătrân felinar

Lăsând ca să curgă pe aripi de vreme

Al nopţii firesc calendar.

Cu vântul prin fire ce curg la olaltă

Din nourii trişti şi străini,

Aleargă o fată mai mult dezbrăcată,

Cu ploaia curgând pe-ai săi sâni.

În gânduri deştepte s-ascunde ispita,

Dar astăzi ele s-au dus.

Tăcerea şi ploaia, bezna, iubita,

Toate aşteaptă-un răspuns.

Ca slugă supusă nopţilor albe,

Cu-n pai între dinţi alene învârtind,

Uitată prin lume, ruşinea-n ‘ntuneric

Nu vrea să mă vadă dormind.


Chişinău,

07 mai 2011

 
www.nFIRME.ro - Promoveaza GRATUIT firmele din Romania si Republica Moldova!