Din BudaPesta (Jurnal de călătorie II)

Printre morminte de duşman

Adorm în fiecare seară,

Cu vis color de chihlimbar

Şi aroma dulce de la ceară.

Printre morminte cu lucarnă

Mă simt sorbit de ochi păgâni,

De parcă nu mai vor să doarmă

Ca ochii câinilor din stâni.

Printre mormintele din piatră,

Mortar ce are sânge-n el,

S-aude geamăt trist de fată

Ce roagă milă de la cer.

Printre morminte alb vopsite,

Mai mult decât s-ar cuveni,

Printre morminte nesfinţite

Adorm în fiecare zi.

Budapesta (12.07.2011)

Ruşinea

E noapte târzie, cu ploaia în umbrelă

Bătând fără ritm, bătând fără trai.

Şi liniştea stă, precum santinelă

Aşteaptă cuminte zorii de mai.

Lătrat de ‘ntuneric, se stinge alene

Un ultim, uitat, bătrân felinar

Lăsând ca să curgă pe aripi de vreme

Al nopţii firesc calendar.

Cu vântul prin fire ce curg la olaltă

Din nourii trişti şi străini,

Aleargă o fată mai mult dezbrăcată,

Cu ploaia curgând pe-ai săi sâni.

În gânduri deştepte s-ascunde ispita,

Dar astăzi ele s-au dus.

Tăcerea şi ploaia, bezna, iubita,

Toate aşteaptă-un răspuns.

Ca slugă supusă nopţilor albe,

Cu-n pai între dinţi alene învârtind,

Uitată prin lume, ruşinea-n ‘ntuneric

Nu vrea să mă vadă dormind.

Chişinău,

07 mai 2011

.

Ce-ar fi lumea fără tine?
Ce-ar fi fără chipul tău?
Fără stele nopţi senine.
Fără limite - un hău.
Fără strune o vioară.
Fără frunze un copac.
Fără asfinţit o seară.
Fără nufere un lac.

Chişinău. septembrie 2003

.

Să mor sub sărutarea ta
Iubito, ah cât aş da...
Sa-ţi simt în braţele-mi făptura,
Să-ţi fur cu înfocare gura
Şi din amurg în răsărit
S-ascult eu glasu-ţi împietrit.

Ah cât aş da - o veşnicie
Să am o noapte dintr-o mie
Şi-ncet, cu frică, tremurând,
Iubita mea, să te cuprind.
Ca-n focul primei nebunii
Să ne aruncăm ca doi copii.

Chişinău. 04.10.2005

.

Prea multă frumuseţe te orbeşte.
Şi nu ştii Doamne, Tu,
Pri vraja Ta divină
Un demon faci, ce o să vină
Şi n-o să-ţi pară bine - nu!
Când sfânta patimă va creşte.

O, prea puţin e jertfa Ta trăită.
E simplu prea să mori doar răstignit.
Ah cât aş da să fi murit -
Să nu-mi fii tu a mea iubită.

Tu, demon alb, cu ochi de poezie,
Cu păru-n vânt ce flutură uşor
Şi buza ta în tremur - un fior
Şi ochii tăi iubito, nebunie.

Chişinău. 07.02.2006

.

Aştepţi, aştepţi iubito o rază-n primăvară,
Un răcoros de seară sub luna plină, clară,
O mângâiere dulce ce doru-ţi va topi,
O şoaptă cristalină ce buza-ţi va sorbi.

Şi apa să îţi ude în treacăt talpa mică,
Când tu plutind pe vise observi că ţi-e frică.
Un tremur te cuprinde - ce-atât e de plăcut.
Din mâina-mi ia iubito un ufăr ce ţi-am rupt.

Adormi, când cea din urmă sclipire se revarsă
Pe faţa ta de ceară, luminii ce e ştearsă.
Adormi când orizontul în braţele-i cuprinde
O revocare plină a nopţii ce se-ntinde.

Tu dormi iubto astăzi, când frunzele şoptesc
Şi valurile line de barcă se feresc,
Iar luna parcă plânge, cu atâtea mii de stele -
Tu astăzi dormi iubito, prin versurile mele.

Chişinău. 26.09.2004

.

De-ar fi s-aleg unde să mor,
În braţele-ţi aş prefera.
Capul încet ca să cobor
Pe pieptul tău, iubita mea.

Să simt cum buzaţi prea sărată
De lacrime ce curg şuvoi
M-ar săruta încă odată
Să mă întoarcă înapoi.

S-aud şi glasul ce îngână
O rugă castă către cer,
Printre suspine ce imprimă
Vocii tale un mister.

Şi ochii tăi... vreau să-i sărut
Cu buza mea arsă de dor.
La tine odată să mă uit -
Ultima oară şi să mor.

Chişinău. 16.06.2007

Nu sunt poet

Nu sunt poet. Prin ruga mea păgână
Eu nu un vers aş vrea ca să ating
Şi nici o lacrimă sau inimă să frâng,
Doar las uşor ca pana să-mi plutească-n mână.

Nu sunt poet. Poetul e un înger
"Un" fericit ce poartă al său hram.
"Un" dus de doruri fără alean,
"Un" căutat de dragoste - prostie.

Nu sunt poet. Cu mâna mea nătângă
Ca pe-o feciaoră 'ncerc ca să întind
Pe fila galbenă de timp
Un vers clădit de mintea mea păgână.

Nu sunt poet. Sălbatică mi-i vraja
Şi necioplit e versul meu întins
Ca şi feciaora care m-a cuprins -
Prea feciorească însă-i este mreaja.

Nu sunt poet. Nuştiu a scrie poezie.
Fecioare doar - ca să iubesc.
Căci e mai simplu, de greşesc -
Nu las o pată pe vecie.

Ploieşti. 17.11.2006

Iubesc Frumuseţea-n Femeie

Iubesc frumuseţea-n femeie.
Când negrul ochilor ei nu-l văd întuneric -
Iubesc în femeie ardoarea.
Şi buza ce stă înmuiată-n otravă
M-atrage cu dorul şi vreau s-o sărut
Căci asta-i femeia din pom ce a rupt
Frumosul păcat ce stă sa îl poarte
Cu sine alaturi şi-n fiece noapte,
Sau fiece zi, sau ceasul sa steie -
Nu-i pasă. Ea vrea sa mi-l deie.

Iubesc in derivă de tot ce-i telur.
A foilor patimi încerc să le fur -
Nu dau din mine - cuvânt cu cuvânt,
Femeia cu sânu-i mă face un sfânt.
Când pânza întinde pe pieptu-i rotund
Din tot ce-i agnostic într-al meu fund
Mai cred ca păcatul e dat de un Zeu,
Căci sânul iubesc în femeie şi-l vreu.
Să steie alături ca cupă, să sorb
Când lene mi-a fi să privesc, ca un orb
Să-l bâjbâi cu buza. Ca strună de liră
Să fie mai tare, mai tare - femeia respiră,
Femeia e vie. Cu coasta-i de diavol ce-i amintită,
În lungi şi eterne scrieri privită
De ochi nesatornici de mijloc viril
Ce poate sa dăruie viaţă.

Ploieşti. 04.10.2009

Nopţile Albe

Nopţi de nesomn. Făclii poetic aprinse
Cuprinse de dor în mrejele nopţii întinse.
Ascunde frumos, tăcerea 'nşirată pe foaie,
Galbenă ea, în a focului slabă văpaie.

Nopţi de nesomn, cu gânduri lenoase,
Cu pana în dinţi, cu vise frumoase -
Strivite prea brusc când geamul se geme
De-a nopţii răcoare ce adie a lene.

Nopţi de nesomn, cât veacuri întinse
De-a umbrelor frică, ce joacă, cuprinse.
Şi fum ce îmbată din mucul încins,
Ce dorul de somn m-a făcut să-l vreau stins.

Chişinău, 26.08.2009

.

Un mic plagiat de idee banală-mi
Pluteşte în capul pervers.
Sucit de emoţii, de frig şi de foame-mi
Aduce aminte un vers.

Răcit şi în tremur, cu haina prea strânsă,
Alerg să-l aştern undeva.
Hârtie, o placă de lut sau o pânză
Aş fi fericit de-aş avea.

Cu vântul în plete, cu buza uscată,
Cu capul spart în bucăţi,
Inspir mai adânc din vraja furată
Ce-atât mi-a lipsit alte dăţi.

Rulez nebunia în cap ca o bandă
Cu paşii grăbiţi spre-adăpost -
O fiară umană, cu colţii în pradă,
Ce-şi caută-n lume un rost.



Ploieşti. 25.04.2010

A fi. Cuvinte.

Ce sunt cuvintele, iubito?
Doar păsări. Cu pene colorate viu,
Barbar, de gândul prea pustiu -
Ce-a sărăcit de dorul alintării.

Sunt nebunatic, nu nebun.
Sunt datorii ale uitării.
În goana vremii, nepăsării
Cu ochii ce-am uitat să-ţi spun.

Nu-s orb şi nu-s în necredinţă.
Sunt peste toate - adevăr.
Şi-aş sta să le-mpletesc în păr -
Atât de moale, a mea fetiţă.

Sunt beat de tine, nu de lume.
Şi-atât prin ploaie cât am mers
Am vrut s-aştern frumos un vers,
Dar nu-l mai ştiu şi nu-ţi voi spune.

Ce sunt cuvintele, hai spune?!
Atât aş vrea... să le vorbesc.
Dar nu prea ştiu, când te privesc
Ce-nseamnă a fi poet pe lume.

31.07.2008

...

"Din lemn de măr îmi vreau sicriul
Şi suc să sară de sub ţinte
Când un ciocan printre morminte
Va bate toaca, asfinţitul."

Aş vrea să scriu - "mi-e trist",
Dar nu mi-e trist. Mi-e lene doar să râd.
E prea săracă noaptea unui gând
Când nu ţi-e lene şi nu plângi,
Dar eşti doar trist.

Aş vrea să scriu spre cer o rugăciune.
Mi-e lene doar ca să mai ieu.
Ce-aş vrea să-mi deie Dumnezeu...
În noaptea asta nu-ţi pot spune.

Şi-aş vrea să scriu în vers singurătatea,
Dar singur nu-s, mi-e lene să aştept.
Acum aş vrea să te cuprind la piept
Să-mi spulbere ai tăi sâni luciditatea.

Aş vrea să-n scriu eu chipu-ţi într-o ramă,
Pe lemn de măr să fie zugrăvit
Ca-tunci iubito, când oi fi murit -
Să nu mă laşi iar singur, căci mi-e teamă!