În braţele-ţi aş prefera.
Capul încet ca să cobor
Pe pieptul tău, iubita mea.
Să simt cum buzaţi prea sărată
De lacrime ce curg şuvoi
M-ar săruta încă odată
Să mă întoarcă înapoi.
S-aud şi glasul ce îngână
O rugă castă către cer,
Printre suspine ce imprimă
Vocii tale un mister.
Şi ochii tăi... vreau să-i sărut
Cu buza mea arsă de dor.
La tine odată să mă uit -
Ultima oară şi să mor.
Chişinău. 16.06.2007
Prea frumoasă e îndrăgostirea anume, când respiri ca prostul(se acceptă şi femininul) pentru ca să treacă timpul şi să vezi (ţi se pare ţie) viaţa vieţii tale. Cât e de frumos să fii prost din acest punct de vedere, cât e de frumoasă nebunia, cât e de frumoasă moartea şi ce dureros e când totul se cam stinge şi începem a ne teme de fiecare dintre ele. Oricum proşti rămânem...of...
RăspundețiȘtergere