Când negrul ochilor ei nu-l văd întuneric -
Iubesc în femeie ardoarea.
Şi buza ce stă înmuiată-n otravă
M-atrage cu dorul şi vreau s-o sărut
Căci asta-i femeia din pom ce a rupt
Frumosul păcat ce stă sa îl poarte
Cu sine alaturi şi-n fiece noapte,
Sau fiece zi, sau ceasul sa steie -
Nu-i pasă. Ea vrea sa mi-l deie.
Iubesc in derivă de tot ce-i telur.
A foilor patimi încerc să le fur -
Nu dau din mine - cuvânt cu cuvânt,
Femeia cu sânu-i mă face un sfânt.
Când pânza întinde pe pieptu-i rotund
Din tot ce-i agnostic într-al meu fund
Mai cred ca păcatul e dat de un Zeu,
Căci sânul iubesc în femeie şi-l vreu.
Să steie alături ca cupă, să sorb
Când lene mi-a fi să privesc, ca un orb
Să-l bâjbâi cu buza. Ca strună de liră
Să fie mai tare, mai tare - femeia respiră,
Femeia e vie. Cu coasta-i de diavol ce-i amintită,
În lungi şi eterne scrieri privită
De ochi nesatornici de mijloc viril
Ce poate sa dăruie viaţă.
Ploieşti. 04.10.2009
Când prea mult mă apasă viaţa cotidiană, prea multe cifre economiste am pecetluite pe creier, sau răbd prea mult repetiţia vieţii cu ritmicitate de o zi: mi-amintesc de această categorie a blogului tău, mi-amintesc că eu când accesez această pagină încep a intra în lumea în care mă simt comod şi cald, încep a-mi descoperi valorile feminine, simt cum frumuseţea interioară a celor din jur începe să ia amploare şi simt asta aşa de sincer încât nici cele mai groaznice examene nu mă pot scoate din lumea ta. Nu uita că cineva are nevoie de această lume, continuă să postezi ale tale poezii, iar eu voi continua traiul meu aici. Scuze de deranj, dar mă simt prea bine printre poeziile care le recitesc din ce în ce mai des.
RăspundețiȘtergereFii fericit, scump prieten!